Ucraina nu intenționează să trimită nici un contingent de pace în Afganistan, a declarat duminică Ministrul ucrainean al Apărării, Anatoli Grițenko în urma unei întâlniri cu omologul său american, Robert Gates, relatează AFP.
"Doresc să subliniez că nu este vorba despre trimiterea de unități militare ucrainiene în Afganistan. Oficialii americani nu au pus problema în acest mod", a declarat ministrul citat de agenția Interfax.
El a adăugat că doi medici militari și un ofițer al Statului Major vor pleca în curând în Afganistan, iar un medic ucrainean care se află în prezent în această țară se va întoarce acasă.
Ucraina și-a retras în decembrie 2005 contingentul din Irak după doi ani de particiapare la operațiunile din regiune.
Decizia retragerii celor 900 de militari ucrainieni din forța internațională condusă de Statele Unite a fost luată după "revoluția portocalie" care a adus la putere în decembrie 2004 un președinte prooccidental.
Mai multe știri pe www.mediafax.ro